Plan de măsuri pentru implementare a Programului de conformitate

Exigențele Legii nr. 108/2016 Măsuri Termene Responsabil
Operatorul sistemului de distribuire este obligat să aibă un program de conformitate și un plan de măsuri pentru implementare a programului și este obligat să ia măsuri cu privire la obligația personalului de al implementa

- Elaborarea programului de conformitate şi Planului de măsuri pentru implementarea a programului de conformitate

- aprobarea unui plan de măsuri pentru punerea în aplicare a programului de conformitate, care stabilește responsabilitățile și termenele pentru punerea în aplicare a măsurilor

- publicare pe pagina oficiala OSD Programei de conformitate şi Planului de măsuri pentru îndeplinirea ei

Pînă la 01.03.20

Director

Director Adjunct Inginer-şef

secția IT

Numirea unei persoane fizice sau juridice în calitate de Agent de conformitate care va monitoriza respectarea programului de conformitate al OSD - persoană desemnată să-și exercite controlul asupra programului de conformitate al OSD în conformitate cu cerinţele prevăzute în Legea nr.108 din 27.05.2016 „cu privire la gazele naturale” şi Regulamentul privind modul de monitorizare a programelor de conformitate, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administraţie al ANRE nr.482/2017 din 13.12.17 Pînă la 15.03.19 Director
Intocmirea rapoartelor pentru ANRE privind punerea în aplicare  a măsurilor prevăzute de Programulde conformitate al OSD - elaborarea şi prezentarea unui Raport privind punerea în aplicare  a măsurilor prevăzute de Programul de conformitate al OSD Pînă la 01.03.20 Persoana responsabila pentru executarea programului de conformitate
Operatorul sistemului de distribuție trebuie să fie independent, cel puțin din punct de vedere funcțional, decizional și al formei juridice de organizare, fată de alte activități care nu au legătură cu distribuția gazelor naturale.

-      SRL „Cahul gaz” este separată legal fată de întreprinderea integrată pe verticală SA „Moldovagaz”, fiind organizată ca entitate juridică separată .

Permanent

Director 

Jurist

Persoanele cu funcții de conducere ale operatorului sistemului de distribuție să nu facă parte din structurile întreprinderii de gaze naturale integrate care răspund, direct sau indirect, de îndeplinirea cotidiană a activităților de producere, de distribuție și/sau de furnizare a gazelor naturale. -  Semnarea unei Declarații  pe propria răspundere angajaţii noi personalului de conducere (directori adjuncti, şefi de departamenţi) cu privire la neparticiparea în structurile întreprinderii de gaze naturale integrate care răspunde, direct sau indirect, de îndeplinirea cotidiană a activităților de producere, de distribuție și/sau de furnizare a gazelor naturale

Permanent 

Director

Să fie întreprinse măsurile necesare pentru a garanta că interesele profesionale ale persoanelor cu funcții de conducere ale operatorului sistemului de distribuție sânt luate în considerare astfel încât să se asigure faptul că acestea au posibilitatea de a acționa independent

     Interesele profesionale ale persoanelor cu funcții de conducere ale SRL „Cahul gaz” (salarizare, evaluare) sunt legate exclusiv de performanța realizată în cadrul companiei.

     Nu sunt admise condiționări legate de alte activități decât cea de distribuție a gazelor naturale.

     Se garantează că dezvoltarea profesională a persoanelor de conducere din cadrul OSD se desfășoară într-o manieră să asigure independența de acțiune a acestuia.
Permanent 

Director

     Operatorul sistemului de distribuție trebuie să dispună de suficiente drepturi de luare a deciziilor, independent de întreprinderea de gaze naturale integrată, cu privire la exploatarea, întreținerea și dezvoltarea rețelelor de distribuție al gazelor naturale;

      OSD va fi dotat cu resurse financiare, tehnice, fizice și umane adecvate pentru îndeplinirea activității sale.

   Asigurarea de suficiente competente decizionale în ce privește activele necesare pentru exploatarea, întreținerea și extinderea rețelei.

     OSD are dreptul de a respinge orice imixtiune în activitățile sale operaționale cotidiene.

     Influența companiei mamă se limitează la aprobarea planulul financiar anual al OSD sau orice alt document echivalent, precum și la stabilirea plafonului maxim de îndatorare a OSD întreprinderei dependente.

     Decizia cu privire la volumul și data de realizare a investițiilor necesare este exclusiv sarcina OSD pe baza analizei economice efectuate și prevederilor legale specifice.
Permanent 

Director

 Utilizarea informațiilor

-       Disponibilitate unei instrucțiuni cu privire la regimul și accesarea informațiilor în cadrul SRL        „­­­­­­­­­­­­­Cahul gaz”

-       Contractele individuale de muncă cu toți angajații SRL „Cahul gaz”  vor fi revizuite în sensul includerii unui acord adițional în care vor fi reflectate aspectele de respectare a confidențialității.

-       Confidențialitatea informațiilor accesată de prestatorii de servicii externi se asigură prin includerea în contractele încheiate cu aceștia a unor clauze de confidențialitate.

-       Informațiile sunt depuse în sisteme informaționale și arhive asigurate, accesibile doar SRL „Cahul gaz” și care pot fi accesate de către terți numai pe baza contractului sau a altui act legal.

-       Aplicarea normelor prevăzute la pct. 4.2 din Programul de Conformitate.
 

Permanent 

Permanent 

 

Permanent

 

Permanent

 

Permanent
 

Șef serviciu personal,

Jurist.

Șef serviciu personal, Directorii de filiale, Jurist.

Director adjunct, Inginer-șef, contabil șef, Jurist.

Contabil șef, Șef serviciu personal.

Contabil șef, Șef serviciu personal.
 Nediscriminarea

-    Includerea în fișa postului angajatului SRL „Cahul gaz” obligația de a desfășura în mod nediscriminatoriu sarcinile ce îi revin și excluderea discriminării între utilizatorii de sistem sau categoriile de utilizatori de sistem, evitând, în special, discriminarea în favoarea întreprinderilor înrudite.

 

- Informarea Agentului de conformitate si transmitrea catre acesta a materialelor aferente fiecarui refuz de acces la retea
 Permanent

Sef serviciu personal, Directorii de filiale, Jurist.

 

Persoana responsabila pentru executarea programului de conformitate
Însușirea Programului de conformitate.

-    Instruirea periodică a personalului  în materie de conformitate, în special a noilor angajați

-    Informarea periodică a angajaților cu privire la măsurile din programul de conformitate și îndeplinirea acestora.

Permanent

Permanent

Director adjunct, Inginer-șef.
 Monitorizarea Programului de conformitate

-            Angajații OSD au obligația de a acorda asistenta agentului de conformitate la îndeplinirea sarcinilor ce le revin.

-            Angajații vor furniza în mod complet informațiile solicitate de Agentul de conformitate și vor permite consultarea dosarelor, documentelor și fișierelor pe care le administrează.

Permanent

Permanent

Directorii de filiale,

Directorii de filiale.